Pasi simpli spre fericire!

   Imagine

 

     Noi venim pe lume ca o creaţie perfectă a lui Dumnezeu. În timpul celor 9 luni în care suntem concepuţi, ni se dă tot ce avem nevoie fără ca noi să ne zbatem. Nu ne îngrijorăm ce culoare vor avea ochii sau pielea noastră, nu ne gândim ce înălţime sau păr vom avea. Însă după cele 9 luni apărem pe lume, iar părinţii încep să ne educe. Wayne Dyer descrie acest fenomen ca Edging God Out şi înseamnă apariţia ego-ului.
Daca Dumnezeu in cele 9 luni cand ai fost in burtica mamei ti-a dat tot ce ai avut nevoie de ce crezi ca dupa ce te-ai nascut nu mai ai toate resursele?

Am aflat ca nu atragi ceea ce iti doresti ci atragi ceea ce esti. Insa in ziua de azi este dificil sa stai de vorba cu tine si sa afli cine esti… mai usor este sa alegi varianta zonei de confort si sa dormi prin viata, cum spun eu.

Cel mai greu imi este atunci cand vad ca oamenii nu vor sa faca nimic pentru ei, mi-a fost greu sa inteleg de ce unii aleg sa le fie rau pentru ca “asta este viata”, mi-a fost greu sa inteleg ca exista si oameni care nu isi asuma responsabilitati. Eu ma adresez acelor suflete care stiu ca viata poate fi altfel si fac demersurile pentru a reveni pe drumul lor. Pe acestia ii admir si ma bucur de fiecare succes a lor.

In viata putem fi de multe ori pe un Titanic, un vas mare care poate reprezenta tot ceea ce ai crezut ca vrei: bani, casa, masina, statut, lux etc. Un vas unde poti fi chiar tu capitanul, crezi ca deja totul este aranjat in viata ta… si se intampla ca acesta sa se scufunde.

Ce aleg atunci? Unii raman acolo si tin cu dintii de ceea ce “au” pana vasul se scufunda. Altii aleg sa paraseasca vasul la timp.

Tot ceea ce iti lipseste in viata il ai spiritual, trebuie doar sa gasesti o cale sa il obti!

Asa e si cu schimbarea, o facem de multe ori doar pentru ca ne scufundam… cand deja esti amenintat ca vei fi dat afara, cand deja relatia nu mai mege si afli ca esti inselat, uneori chiar ajungi sa te scufunzi. Si atunci ai nevoie de aer sa poti iesi la suprafata, uneori chiar ajungi “sa mori” si ai nevoie de o renastere care implica multa munca, vindecarea unor rani etc.”

Sursa articol: http://suntsanatos.ro/documentare/the-shift-schimbarea-wayne-dyer.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s